Incontinența urinară - cauze, simptome și opțiuni de tratament pentru femei și bărbați

Sursa foto: Shutterstock.com

Incontinența urinară este o tulburare frecventă a sistemului urinar, caracterizată prin pierderi involuntare de urină, cauzate de un control deficitar asupra vezicii urinare. Această problemă apare atunci când mecanismul complex care reglează eliminarea urinei – format din rinichi, uretere, vezică și uretră – nu mai funcționează corespunzător, iar sfincterul extern nu mai poate fi controlat voluntar în toate situațiile.

Afectează persoane de toate vârstele, însă este mai comună la femei, din cauza particularităților anatomice și hormonale. De altfel, statisticile internaționale estimează că peste 200 de milioane de oameni se confruntă cu această afecțiune la nivel global, iar femeile sunt de aproximativ cinci ori mai predispuse.

Tipurile de incontinență urinară sunt diverse, la fel și cauzele – de la slăbirea musculaturii pelvine și schimbările hormonale, până la afecțiuni neurologice sau efecte adverse ale unor medicamente. În cele ce urmează, vom explora care sunt principalele forme de incontinență urinară, cum se manifestă și ce opțiuni de tratament sunt disponibile pentru o mai bună gestionare a simptomelor și îmbunătățirea calității vieții.

Cuprins:

1. Ce este incontinența urinară și cum se clasifică?

2. Cauzele și factorii de risc ai incontinenței urinare

3. Simptomele și diagnosticul incontinenței urinare

4. Opțiuni de tratament pentru incontinența urinară

5. Cu ce medicamente și remedii naturiste se tratează incontinența urinară? + Ce fel de ceaiuri sunt recomandate pentru tratarea acestei afecțiuni?

6. Opțiuni chirurgicale pentru tratarea incontinenței urinare

Ce este incontinența urinară (pierderile de urină) și cum se clasifică?

Conform definiției medicale, incontinența urinară înseamnă pierderi involuntare de urină și apare atunci când mecanismul de control al vezicii nu mai funcționează corect. Nu e o boală în sine, ci mai degrabă un semn că ceva în corpul tău – mușchi, nervi sau alte structuri – nu mai colaborează așa cum ar trebui.

Deși poate afecta pe oricine, femeile sunt mai predispuse, în special odată cu înaintarea în vârstă. În funcție de cauza exactă, incontinența se poate manifesta în mai multe feluri:

• Incontinența de efort – Apare atunci când râzi, tușești sau ridici ceva greu și observi mici scurgeri de urină. Asta se întâmplă pentru că mușchii pelvieni slăbiți nu mai reușesc să țină totul sub control.

• Incontinența imperioasă – Se manifestă prin nevoia bruscă și urgentă de a merge la toaletă, chiar dacă vezica nu e plină. Practic, vezica „trage semnalul de alarmă" mai devreme decât ar trebui.

• Incontinența mixtă – Este combinația dintre cele două de mai sus: ai atât pierderi la efort, cât și senzația aceea de urgență greu de controlat.

• Incontinența prin prea-plin – Apare atunci când vezica nu se golește complet și se reumple constant, ducând la scurgeri frecvente. Este întâlnită mai des la bărbați, mai ales când apar probleme cu prostata.

• Incontinența funcțională – Nu este cauzată de vezică în sine, ci de imposibilitatea de a ajunge la timp la baie. Este frecventă la persoanele în vârstă sau la cele cu dizabilități.

Fiecare tip are particularitățile lui și, din fericire, există soluții pentru fiecare. Primul pas? Să înțelegi ce se întâmplă cu corpul tău și să cauți sprijin medical atunci când ai nevoie.

Cauzele și factorii de risc ai incontinenței urinare

Incontinența urinară poate avea mai multe cauze, unele temporare, altele persistente.

Printre cele mai frecvente cauze se numără:

• Slăbirea mușchilor pelvieni – Apare în urma sarcinii, nașterii, intervențiilor chirurgicale sau odată cu înaintarea în vârstă. Mușchii care susțin vezica nu mai pot face față presiunii, apărând scurgeri involuntare.

• Modificările hormonale – În special la menopauză, când nivelul de estrogen scade, țesuturile uretrei și vezicii își pierd elasticitatea și devin mai sensibile.

• Mărirea prostatei – La bărbați, acest fenomen poate duce la îngustarea uretrei și golirea incompletă a vezicii, rezultând în incontinență prin prea-plin.

• Afecțiuni neurologice – Diabetul, scleroza multiplă, boala Parkinson sau accidentele vasculare pot afecta nervii care controlează vezica, perturbând semnalele transmise către creier.

• Infecțiile de tract urinar – Pe termen scurt, pot provoca iritații ale vezicii și pierderi de urină, care dispar odată cu tratarea infecției.

• Constipația cronică – Presiunea exercitată în zona pelviană din cauza tranzitului intestinal lent poate afecta controlul vezicii.

Trecând de cauze, există și factori de risc care pot crește probabilitatea de apariție a incontinenței:

• Vârsta înaintată – Procesul natural de îmbătrânire reduce tonusul muscular al vezicii și al sfincterului uretral.

• Sexul feminin – Femeile sunt mai predispuse din cauza anatomiei, sarcinii, nașterii și menopauzei.

• Greutatea corporală crescută – Excesul de kilograme pune presiune suplimentară pe vezică și mușchii pelvieni.

• Fumatul – Prin tuse cronică, poate slăbi în timp musculatura implicată în controlul urinar.

• Consumul de alcool și cofeină – Acestea pot stimula în mod excesiv vezica, favorizând episoadele de incontinență.

• Ereditatea – Dacă în familie există cazuri de incontinență, riscul tău personal poate fi mai mare.

Simptomele și diagnosticul incontinenței urinare

Incontinența urinară se poate manifesta diferit de la o persoană la alta, iar înțelegerea simptomelor este primul pas spre un diagnostic corect. De cele mai multe ori, pierderile de urină nu apar singure, ci sunt însoțite de alte semne care pot indica un dezechilibru în funcționarea vezicii urinare.

Printre cele mai frecvente simptome se numără:

• urinări dese, în timpul zilei sau pe timpul nopții;

• nevoia puternică și bruscă de a merge la toaletă;

• scurgeri involuntare de urină, fie la efort, fie fără un motiv aparent;

• senzația că vezica nu se golește complet după urinare;

• pierderi de urină în timpul somnului.

Cum se pune diagnosticul corect?

Primul pas este o discuție detaliată cu medicul specialist. Acesta va nota frecvența episoadelor de urinare, volumul aproximativ al pierderilor și istoricul medical personal. De asemenea, va întreba dacă urmezi un tratament medicamentos sau dacă ai trecut recent printr-o sarcină sau o intervenție chirurgicală.

După această etapă, pot fi recomandate investigații precum:

• analiza urinei, pentru a exclude o posibilă infecție;

• ecografia aparatului urinar, care oferă o imagine completă a vezicii și rinichilor;

• test urodinamic, util pentru a verifica presiunea din vezică și capacitatea acesteia;

• cistoscopia, prin care medicul poate observa eventuale leziuni sau blocaje la nivelul vezicii.

În unele cazuri, medicul poate cere și completarea unui jurnal micțional, în care să notezi când urinezi, cât bei și dacă apar scurgeri.

Opțiuni de tratament pentru incontinența urinară

Tratamentul incontinenței urinare variază în funcție de tipul și severitatea simptomelor. În majoritatea cazurilor, se începe cu metode mai blânde, urmând apoi, dacă este necesar, soluții medicamentoase sau intervenții chirurgicale. Important este ca tratamentul să fie personalizat în funcție de nevoile fiecărui pacient.

Opțiuni non-invazive

Pentru formele ușoare sau moderate de incontinență urinară, tratamentul inițial presupune adesea adoptarea unor măsuri non-invazive, centrate pe modificări ale stilului de viață și exerciții specifice pentru reducerea simptomelor:

• Antrenarea vezicii urinare - această metodă presupune creșterea treptată a intervalului de timp dintre urinări. Scopul este de a reduce frecvența vizitelor la toaletă, începând, de exemplu, cu un interval de 60 de minute și extinzându-l treptat cu câte 10 minute, până la atingerea unui interval optim.

• Urinarea programată - se recomandă stabilirea unui program regulat de urinare, la fiecare 2 până la 4 ore, chiar și în absența nevoii urgente. Această strategie poate ajuta la prevenirea pierderilor involuntare de urină.

• Ajustări alimentare - reducerea sau evitarea consumului de cofeină, alcool, băuturi carbogazoase și alimente picante sau acide poate contribui la scăderea iritației vezicii urinare, ceea ce poate ameliora simptomele.

• Exercițiile Kegel - reprezintă o formă de gimnastică pelviană recomandată în special pentru incontinența de efort. Practicarea regulată a acestor exerciții ajută la întărirea mușchilor planșeului pelvian, având potențialul de a îmbunătăți controlul urinar.

Tratament medicamentos

Dacă simptomele persistă, medicul poate recomanda medicamente menite să relaxeze vezica sau să întărească mușchii implicați în procesul de urinare:

• Anticolinergice – utile în vezica hiperactivă, reduc contracțiile necontrolate și senzația frecventă de a urina;

• Alfa-blocante – recomandate mai ales bărbaților cu probleme de prostată, facilitează golirea vezicii;

• Duloxetină – un antidepresiv cu efecte benefice asupra tonusului sfincterului urinar;

• Estrogen topic – pentru femeile aflate la menopauză, aplicarea locală de estrogen ajută la refacerea țesuturilor vaginale și uretrale, îmbunătățind controlul urinar.

Este important de menționat că estrogenul sistemic (sub formă de pastile) nu este indicat, deoarece poate înrăutăți simptomele.

Intervenții invazive

În formele severe sau care nu răspund la tratamentele anterioare, pot fi luate în calcul următoarele:

• Injecții cu toxină botulinică (Botox) – utilizate pentru a calma vezica hiperactivă;

• Implantarea de bandelete suburetrale (sling) – susțin uretra, fiind utile mai ales în incontinența de efort la femei;

• Sfincter urinar artificial – o soluție chirurgicală în cazurile grave, mai frecvent utilizată la bărbați;

• Neuromodulare sacrala – un dispozitiv care stimulează nervii responsabili de funcția vezicii, restabilind controlul urinar.

Nu în ultimul rând, în cazul persoanelor vârstnice sau cu mai multe afecțiuni asociate, accentul se pune pe metode blânde și sprijin practic, precum absorbantele sau adaptarea rutinei zilnice.

Cu ce medicamente și remedii naturiste se tratează incontinența urinară? + Ce fel de ceaiuri sunt recomandate pentru tratarea acestei afecțiuni?

Sursa foto: Shutterstock.com

Remediile naturiste pot reprezenta o opțiune complementară sau, în unele cazuri, alternativă la tratamentele convenționale pentru incontinența urinară. Acestea se bazează în principal pe utilizarea plantelor medicinale cu efecte benefice asupra vezicii urinare și a musculaturii pelvine. Administrarea lor se face cu prudență și, de preferat, sub supravegherea unui medic fitoterapeut.

Fitoterapie și suplimente naturale

Se poate apela la tratamente pe bază de plante care susțin sănătatea tractului urinar și reduc simptomele specifice incontinenței. Printre cele mai recomandate se numără:

• Coada-calului – cunoscută pentru efectul său astringent, poate contribui la tonifierea mușchilor vezicii urinare. Se administrează sub formă de infuzie sau capsule, în cure de scurtă durată;

• Merișorul – are proprietăți antiseptice și poate ajuta la prevenirea infecțiilor urinare recurente, care agravează simptomele. Este disponibil sub formă de ceai, capsule sau suc concentrat;

• Mătasea de porumb – ajută la calmarea vezicii iritate și poate reduce episoadele de urinare frecventă, în special pe timpul nopții;

• Urzica – are efect diuretic moderat și poate contribui la reducerea inflamației tractului urinar, fiind utilă în formele ușoare de incontinență;

• Strugurii-ursului (Uva ursi) – pot fi eficienți în gestionarea inflamațiilor urinare, dar administrarea se face pe perioade scurte, din cauza conținutului ridicat de arbutină.

Remedii complementare

Pe lângă plantele medicinale, se pot folosi și alte metode naturale, precum:

• Ceaiuri din plante medicinale – administrate zilnic, în doze moderate (2-3 căni), acestea pot avea un efect cumulativ benefic asupra vezicii urinare;

• Exercițiile Kegel – recomandate în special femeilor, ajută la întărirea musculaturii pelvine și pot reduce episoadele de incontinență de efort;

• Acupunctura – poate fi utilizată ca terapie complementară în unele forme de incontinență, mai ales cele asociate cu tulburări nervoase sau dezechilibre energetice;

• Biofeedback – o metodă non-invazivă prin care pacientul învață să-și controleze mușchii pelvieni, cu sprijinul unui specialist.

Atenție! Chiar dacă tratamentele naturiste sunt, în general, bine tolerate, ele nu sunt lipsite de contraindicații. Unele plante pot interacționa cu medicamentele clasice sau pot agrava anumite afecțiuni preexistente, cum ar fi bolile renale, infecțiile urinare severe sau pietrele la rinichi. În astfel de cazuri, este recomandată evaluarea medicală înainte de începerea oricărei cure naturiste.

Opțiuni chirurgicale pentru tratarea incontinenței urinare

În situația în care tratamentele non-invazive sau medicamentele nu dau rezultate, opțiunile chirurgicale pot deveni o soluție eficientă. Alegerea unei intervenții chirurgicale se face împreună cu medicul specialist, în funcție de tipul de incontinență, severitatea simptomelor și starea generală de sănătate a pacientului:

• Montarea unei bandelete suburetrale (sling)
  Aceasta este una dintre cele mai utilizate proceduri pentru femeile care suferă de incontinență urinară de efort. Procedura presupune poziționarea unei benzi sintetice sub uretră, pentru a-i oferi susținere. Este minim invazivă, cu o rată mare de succes și timp scurt de recuperare.

• Colposuspensia retropubică
  Această intervenție are ca scop susținerea colului vezicii și a uretrei, prin ridicarea țesuturilor pelvine. Se poate realiza prin chirurgie laparoscopică sau deschisă, fiind indicată mai ales în cazurile severe de incontinență de efort.

• Sfincterul urinar artificial
  Este o opțiune recomandată în special bărbaților cu incontinență severă, apărută după intervenții chirurgicale la prostată. Dispozitivul implantat permite controlul fluxului urinar, oferind pacienților mai multă autonomie.

• Injecțiile periuretrale
  Se administrează substanțe în jurul uretrei (precum colagenul sau acidul hialuronic) pentru a îmbunătăți închiderea acesteia. Sunt proceduri rapide, însă rezultatul este temporar și poate necesita repetare.

• Neuromodularea nervilor sacrali
  Această tehnică implică implantarea unui dispozitiv care stimulează electric nervii ce controlează funcționarea vezicii. Este indicată în special în formele de incontinență imperioasă, atunci când alte metode nu funcționează.

• Cistopexia
  Este recomandată în cazurile în care incontinența este asociată cu prolaps de organe pelvine și constă în fixarea vezicii într-o poziție mai înaltă pentru a reduce presiunea asupra uretrei.

• Proceduri de suspensie a colului vezical
  Presupun utilizarea unor suturi sau materiale sintetice pentru a ridica și stabiliza colul vezicii, cu scopul de a îmbunătăți funcția de închidere a sfincterului.

În concluzie, incontinența urinară afectează frecvent calitatea vieții, dar poate fi gestionată eficient cu ajutorul unui diagnostic corect și al unui tratament adecvat. Indiferent de vârstă sau sex, este important să ceri sfatul unui medic specialist de la primele semne, pentru a preveni complicațiile și a-ți recăpăta confortul zilnic.

Disclaimer! Acest articol are scop strict informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate!

Referințe:

• https://www.nhs.uk/conditions/urinary-incontinence/;

• https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/urinary-incontinence/symptoms-causes/syc-20352808;

• https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17596-urinary-incontinence;

• https://www.nia.nih.gov/health/bladder-health-and-incontinence/urinary-incontinence-older-adults;

• https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/urinary-incontinence/diagnosis-treatment/drc-20352814.